Studiu: Accentul ambasadorului Jinga i-a convins pe 90% dintre britanici că vampirii sunt reali

Credinţa în existenţa lui Dracula şi a vampirilor era pe cale de dispariţie în Marea Britanie, însă ultimele evenimente de pe scena diplomaţiei par a fi schimbat radical situaţia, arată un studiu realizat de experţii Universităţii “R. Starr” din Liverpool. Astfel, peste 90% din locuitorii regatului s-au declarat convinşi că vampirismul este un fenomen real după ce l-au auzit pe ambasadorul român Ion Jinga vorbind engleza.

“M-au trecut toţi fiorii când l-am auzit! Parcă îmi sugea sângele cu fiecare silabă”, afirmă Robert Sourish, unul dintre cei chestionaţi. “Am văzut multe filme cu Dracula la viaţa mea, sunt fan al romanului lui Stoker, dar acest domn Jinga era ‘the real thing’. De atunci nu pot să dorm noaptea dacă nu aprind câteva lumânări în casă. Am mereu la îndemână funia de usturoi, crucifixul şi un ţăruş de lemn!”

Alţi respondenţi nu îşi fac griji pentru sângele lor: “Mi-am dat seama că ambasadorul României este vampir, dar nu mi-e frică. Suntem în secolul XXI. După cum reiese şi din discursul său, clasicul ‘ai vant tu sac iur blad’ a fost înlocuit în zilele noastre de o pasiune absolut inofensivă pentru carnea tocată”, susţine un alt britanic.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
15 februarie 2013 18:05

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult