TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Subiectele de la Bacalaureat se găsesc deja pe torrente

Scris de Călin
@
7 iunie 2012 11:36
Subiectele de la Bacalaureat se găsesc deja pe torrente

Fericire mare printre elevii care vor susţine examenul de Bacalaureat în acest an! Majoritatea subiectelor se găsesc deja pe mai multe torrente, în varianta trasă în sala de curs. În numai câteva ore de la apariţia lor pe net, subiectele de Bac au înregistrat sute de mii de download-uri.

Singura problemă este că rezolvarea subiectelor nu este încă disponibilă. „Este ca şi cum ai încerca să te uiţi la un film în coreeană fără subtitrare. Sper ca până în ziua examenului să apară şi rezolvările, altfel n-am nici o şansă să iau Bacul. Sper că nu e o glumă proastă a cuiva, să ne dea doar subiectele şi atât”, s-a revoltat un elev.

Speranţele elevilor se leagă în special de veverita_bac, cel mai cunoscut user care oferă rezolvări pentru subiectele de Bacalaureat. Pe Facebook există deja o campanie de strângere de fonduri pentru veverita_bac, în speranţa că astfel acesta va fi mult mai motivat în oferirea rezolvărilor, în cel mai scurt timp posibil.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi