Surse: Şova era pregătit pentru prima noapte în arest! Se dăduse cu mir şi pe partea cealaltă

Oricât de sigur ar fi fost pe “zidul” ridicat aseară de colegii de julă din PSD, senatorul Dan Şova luase în calcul cele mai pesimiste scenarii! Câţiva dintre apropiaţii săi spun că acesta era pregătit chiar şi pentru o noapte petrecută în puşcărie, ungându-se temeinic cu mir nu doar în frunte, ci şi pe partea cealaltă.

“Eram pe holul Parlamentului, Cu ochii mei am văzut cum a venit Florina Jipa, l-a luat deoparte pe Şova şi s-au retras după un ficus. Şova şi-a dat pantalonii jos şi ea l-a dat cu mir. Ca să aibă noroc, cică, în caz că nu funcţionează celălalt mir!”, mărturiseşte Topkek Pişta, senator UDMR.

Potrivit unor surse oficiale, şeful de cabinet al lui Dan Şova şi alţi membri din stafful senatorilor şi deputaţilor ar fi comandat în ultimul timp un mir deosebit de scump, adus tocmai de la Ierusalim. “Cu până la 90% mai uleios şi alunecos decât cel românesc, că nu se ştie niciodată! Iar la puşcărie îţi intră mai mereu Necuratul prin cele mai întunecate crăpături”, a comentat un parlamentar încântat de onctuozitatea mirului de lux.

Scris de Vasile
3 iunie 2015 01:06

Alte articole

Vezi mai mult