Ţeapă! România şi Bulgaria au fost primite în Schengen, dar apoi au ieşit toate celelalte ţări

În sfârşit, am fost primiţi în spaţiul Schengen! Vestea ar fi trebuit să ne bucure nespus, dar s-a dovedit repede că e o păcăleală sinistră: la scurt timp după aderarea României şi Bulgariei la acordul Schengen, toate celelalte ţări l-au părăsit.

“Suntem dezamăgiţi de rezultatele proiectului Schengen, nu credem că va mai fi vreodată fezabil, aşa că vi-l lăsăm vouă, să vă spălaţi pe… Mă scuzaţi! Bine aţi venit alături de noi în Schengen, fraţi români şi bulgari!”, s-a bâlbâit cancelarul Angela Merkel, cu scurt timp înainte ca Germania şi celelalte ţări europene să îşi închidă graniţele.

“Vestea bună e că suntem în Schengen”, a declarat un reprezentant al Ministerului de Externe. “Vestea proastă e că, în prezent, spaţiul Schengen constă din România, Bulgaria şi un colţ din Slovenia pe care au uitat să-l ia când au plecat. Dar ăla nu are aeroport, deci nu vom putea ajunge acolo fără să trecem prin câteva vămi.”

“Bineînţeles că ne bucurăm, oarecum. Vom putea trece Dunărea la Ruse fără să mai stăm la coadă în vamă. Vom sta la coadă doar câteva ore, la pod”, au oftat cetăţenii celor două ţări rămase în Schengen.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
16 septembrie 2015 16:59
Citește mai mult despre: Bulgaria europa granita Romania Schengen tranzit vama

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult