Timişorean, terorizat de vecinul interlop: „Cântă la chitară, bate mingea, îmi mănâncă dudele”

Un bărbat din Timişoara trăieşte de ani de zile un adevărat coşmar! Asemenea familiilor terorizate de clanul Cârpaci, acesta e şi el agasat de un vecin interlop, care încearcă probabil să-l convingă să îşi vândă apartamentul la un preţ de nimic.

„Sincer, nici nu-mi dau seama dacă e un tip periculos sau pur şi simplu îi lipseşte o doagă”, povesteşte Marian, singurul locatar din vilă care nu a renunţat încă la apartamentul său. „Toată ziua bate mingea prin curte, mi-a spart geamul de zeci de ori. Alteori cântă la chitară toată noaptea fix sub balconul meu.”

„Nu pot să închid un ochi, mă afectează la muncă chestia asta. Am încercat să-i vorbesc frumos, să arunc cu ceva după el, să sun la Poliţie, dar nimic. Uneori reuşesc să îl gonesc, dar a doua zi se întoarce cu o chitară şi mai dezacordată”, mărturiseşte timişoreanul exasperat.

Cel mai rău e în luna mai, adaugă Marian, când vecinul agresiv îi atacă inevitabil bunul cel mai de preţ – dudul din curte. „E un dud superb, fix în partea mea de curte, ţin la el ca la ochii din cap. Face nişte dude mari, negre, un deliciu. Ei bine, vecinul ăsta nenorocit mi-a mâncat toate dudele. Sfâşie din el ca o fiară, direct cu gura, ca o girafă sălbatică – frunze, crengi, nimic nu scapă. Pe bune, dacă îmi cerea nişte dude, îi dădeam cu drag, dar chiar aşa?”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
28 mai 2024 16:30
Citește mai mult despre: chitara dude fotbal Timisoara vecini

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult