Topul căutărilor Google de pe IP-ul Parlamentului: “Ce cadou să-i iau Codruţei să nu mă aresteze?”

Vine Moşu’! La Parlament căutările pe Google au fost foarte intense, cea mai frecventă fiind “Ce cadou să-i iau Codruţei să nu mă aresteze?”, pe locul 2 “Ce parfum îi place Codruţei Kövesi?”, şi pe locul 3 “Câtă alifie îmi trebuie la bulău?”, de unde reiese că foarte mulţi parlamentari sunt resemnaţi.

Mulţi bandiţi din parlament, obişnuiţi cu manţogăriile, au încercat prin interpuşi să afle ce gusturi are şefa DNA. Alţii şi-au riscat libertatea, apropiindu-se de sediu şi au întrebat la portar cam ce şi-ar dori Codruţa.

Mai mult, din dosarul cu spionii israelieni de la Black Cube a reieşit că aceştia fuseseră puşi de Tăriceanu şi alţi mafioţi s-o înregistreze pe Codruţa ca să afle dacă spune cuiva ce cadouri ar vrea. Şefa DNA nu a comentat, spunând doar că ea de Moş Nicolae are toate cadourile pe care şi le putea dori: 588 de infractori şi acoliţii lor, toţi cu probleme cu legea.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
5 decembrie 2016 14:51
Citește mai mult despre: cadou Codruţa google

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult