Tradiţii româneşti: Gospodinele din Teleorman împrumută din vecini făină şi ulei ”până la alegeri”

Pentru că la alegerile Europarlamentare nu prea s-a dat nimic, iar ultimele alegeri „cu miză” au fost acum mult timp, unele gospodine din Teleorman au cam rămas fără ulei şi făină, împrumutând din vecini până la toamnă, la prezidenţiale.

La începutul verii, când carnea din porcul de Crăciun s-a terminat, iar ştevia a fost luată de ape, teleormănenii dau de greu şi pornesc tradiţionala colindă prin sat, scopul fiind să ciupească ceva de mâncare, ei fiind prea mândri să cultive ceva, ca să nu-i facă lumea ţărani.

„Am vorbit cu domnul primar şi mi-a garantat că vor fi două tururi. Asta înseamnă cantitate dublă şi sunt sigură că nu ne lasă domnul Dragnea, o să vedeţi dubele alergând prin comune cu făina şi uleiul care ni se cuvin de drept”, spune Mioara Papuc, gospodină din Teleorman.

Mulţi teleormăneni spun că s-au săturat să li se dea făină şi ulei cu ţârâita, la fiecare scrutin, şi că cel mai bine ar fi să se dea o cantitate mai mare, „că oricum tot cu PSD votăm”, după cum a mai spus Mioara.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
18 iunie 2014 04:08

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult