Traseul autostrăzii Transilvania va fi stabilit prin luptă dreaptă între cel mai puternic sibian şi cel mai tare braşovean

După ani și ani de promisiuni, ministerul Transporturilor a eliberat, în sfârșit, normele metodologice pentru alegerea traseului autostrăzii Transilvania. Astfel, conform documentului, pentru a nu mai exista discuții de oportunitate, cel mai puternic sibian și cel mai tare brașovean se vor confrunta în luptă dreaptă urmând ca orașul câștigător să primească autostradă.

„Este o metodă folosită încă din antichitate și cu toții știm ce deștepți și luminați erau anticii. De cât să ne omorâm în armate și studii de fezabilitate, finanțare, expropieri, mai bine stabilim strămoșește cum stă treaba, în arenă. Bătălia va avea loc un pe un teren neutru, la Sala Polivalentă din București”, a declarat un director din MT.

Lupta se va purta după regulile romane, campionii celor două orașe putând intra în ring cu trident, scut, năvod sau sabie. Conform tradiției, cel care câștigă va fi recompensat regește: nu doar că va trece autostrada prin orașul său dar va și putea să ia nevasta celui învins și copiii, din care să facă războinici puternici. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

1 august 2017 13:54
Citește mai mult despre: autostrada Brasov Sibiu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult