Treabă nemțească! Germania a reparat gafa diplomatică a românilor: a cucerit întreaga Franță

Gafă diplomatică! Luni, ministrul nostru de Externe, Bogdan Aurescu, i-a înmânat omologului său german, Frank-Walter Steinmeier, o broșură pe a cărei copertă este imprimată harta Franței, acoperită, însă, cu drapelul Germaniei. Dar probabil pentru că președintele nostru, Klaus Iohannis, are origini nemțești, Germania ne-a făcut un bine și a reparat în mai puțin de două zile gafa diplomatică.

Mai exact, Germania a cucerit între teritoriul francez. Nemții au avut nevoie de doar trei soldați pentru a cuceri Franța. Asta pentru că majoritatea cetățenilor francezi, incluzându-i aici și pe soldații francezi, s-au predat la doar câteva minute după ce primul soldat neamț a trecut granița. Practic, Franța s-a transformat într-o mare de oameni cu mâinile ridicate. Francezii spun că au învățat obiceiul predării de la bunicii lor și că sunt mândri că au avut ocazia să ducă mai departe tradiția lăsată cu limbă de moarte de aceștia.

Germania a anunțat sec că broșura primită de ministrul lor de Externe de la omologul român este acum corectă și că a fost plăcerea lor să rezolve această delicată situație diplomatică. Mai mult, s-au arătat dispuși să rezolve și gafe diplomatice similare, care ar include Austria sau Polonia.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
11 martie 2015 11:22
Citește mai mult despre: gafa

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult