Trib din jungla amazoniană, singurul popor din lume care nu vrea să ne fure Ardealul

Cercetătorii Academiei de Patriotism “G. Funar” din Cluj trag un semnal de alarmă! Dintre toate cele aproximativ 6000 de grupuri etnice existente la ora actuală în lume, unul singur, tribul Awá-Guajá din Brazilia, nu este deloc interesat să le fure românilor Ardealul.

“Am efectuat un sondaj complex”, declară Ferencz Popescu, membru al Academiei. “Întrebarea centrală suna cam aşa: ‘dacă aţi avea ocazia să furaţi Transilvania, aţi face-o?’ Absolut toate popoarele, chiar şi cele considerate inofensive, precum albanezii sau paraguayenii, au răspuns afirmativ. Doar membrii acestui trib, circa 300 de vânători şi culegători, s-au declarat neinteresaţi. Aparent nu ar avea ce să facă cu el, pentru că în Ardeal nu trăiesc tapiri, vânatul lor preferat.”

În ciuda lipsei tapirilor, alte triburi din Amazon spun, ca şi toate celelalte etnii ale lumii, că ar fura Ardealul fără să stea pe gânduri, mai ales după ce li s-a explicat ce este acesta. Cercetătorii Academiei îndeamnă deci la vigilenţă: „Oricine vizitează sau locuieşte în România, indiferent de limbă sau culoarea pielii, ar putea fi un iredentist periculos pus pe cuceriri teritoriale.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
15 aprilie 2013 11:47

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult