Amenințarea semilunei se întoarce! Pentru că s-a săturat să tot fie comparat cu țăranul de Dragnea, dictatorul Turciei Recep Tayyip Erdoğan a declarat război României. Liderul turc are toate motivele să se simtă jignit. Spre deosebire de Erdoğan, care a fost totuşi votat de nişte milioane de cetăţeni, Dragnea a fost votat doar de hoţii lui din partid. Experiența lui cu scrutinul democratic s-a soldat cu o condamnare penală pentru fraudă electorală.erdogan_razboi.jpg

”Asemănarea se opreşte doar la mustaţă. Eu am o căsnicie stabilă, nu mă plimb pe la mare cu puştoaice, cu BMW-ul fără ITP. Ok, și eu am un băiat care e băgat în niște contracte cu statul, dar măcar mustața mea e elegantă, nu ca a lui Dragnea, care ieri prășea roșiile prin Teleorman și acum se crede șef de stat”, a declarat Erdoğan, vizibil deranjat.

În ce privește războiul cu Turcia, vestea bună e că va fi scurt. ”Cucerirea micului principat dunărean e doar o chestiune de ore, pentru că Turcia are mii de agenți infiltrați în toate șaormăriile strategice”, declară ministrul de război turc Ramadan Pașa Ragatoğlu.

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Ionut | Tuesday, 26.06.2018 09:24 Politic

National Cinematografic