Turnătorii la Securitate îşi revendică drepturile: “Nu ne-am mai primit banii din ‘89!”

Deşi lucrau cândva în cadrul uneia dintre cele mai profitabile ramuri ale economiei, turnătorii la Securitate au ajuns la sapă de lemn în ultimele două decenii. Cel puţin aşa susţin zecile de mii de turnători care protestează în ultimele zile, cerându-şi drepturile pentru a nu fi nevoiţi să meargă să toarne în străinătate, unde au parte de respectul cuvenit.

“Ştiu că există ideea că turnătorii la Secu o duc grozav”, spune Decebal Popescu, nume de cod “Acrişor”, turnător încă din 1965. “Dar ăia sunt doar 1%, cei care au fost şmecheri şi au intrat în politică sau care au relaţii sus-puse la care să toarne. Eu unul torn pe unde apuc dar n-am mai văzut un leu din ‘89 încoace. Anul ăsta mi-am turnat zeci de rude şi prieteni dar nu m-a băgat nimeni în seamă. E inadmisibil! Am încercat să mă reprofilez dar la vârsta mea nu mai pot să învăţ altă meserie. Turnătoria e viaţa mea.”

Cu toate că situaţia colaboratorilor Securităţii este cunoscută de ani buni, este pentru prima oară când aceştia reuşesc să organizeze un protest. “E încă un semn că breasla noastră se duce de râpă”, susţine alt turnător. “Până de curând, dacă încerca vreunul să iniţieze o grevă, ceilalţi îl dădeau în gât imediat. Asta ne unea şi ne motiva.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
21 ianuarie 2013 16:29

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult