TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Un funcţionar public a fost prins în flagrant de colegi în timp ce muncea

Scris de Călin
@
13 martie 2012 17:12
Un funcţionar public a fost prins în flagrant de colegi în timp ce muncea

Caz uluitor la Adminsitraţia Financiară a judeţului Bihor! Un funcţionar a fost prins în flagrant de colegi muncind cu doar o oră înainte de încheierea programului. Cazul este cu atât  mai şocant cu cât este vorba de un funcţionar cu aproape 20 de ani de vechime în funcţie, nicidecum de un debutant nefamiliarizat încă cu standardele profesionale ale funcţionarilor publici.

„În timp ce noi jucam Solitaire în reţea, am remarcat că el se folosea de tastatură. Şi cum la Solitaire se foloseşte doar mouse-ul, era evident că el se ocupă cu lucruri necurate. Vizibil jenat, a vrut să dea Alt-Tab, ca să intre pe Solitaire, dar l-am prins de mână şi l-am oprit. Am rămas înmărmuriţi, şi eu, şi colegii mei, când am văzut că el, de fapt, muncea”, a explicat colegul său de birou.

La o analiză mai atentă a calculatorului s-a descoperit că funcţionarul rezolva cererea unui cetăţean pe care, culmea!, nici măcar nu îl cunoştea. „Înţelegeam dacă era vorba de o rudă sau de un cunoscut, dar aşa, să lucrezi cu o oră înainte de plecare ca să rezolvi problema unui cetăţean oarecare, asta nu pot înţelege. Deşi mi-a părut rău de el, că-l ştiu de atâţia ani, n-am avut încotro şi l-am raportat şefilor”, a adăugat colegul de birou.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi