Un șofer care are GPS cu vocea lui Iohannis a făcut 200 m în 4 ore

Cea mai proastă achiziție făcută la final de an! Un șofer român din Iași a crezut că este haios și și-a cumpărat un GPS cu vocea președintelui Klaus Iohannis. A descoperit ce greșeală a făcut chiar de la primul drum, când a făcut 200 de metri în patru ore.

Pentru început, cum a pornit GPS-ul vocea a întârziat să apară, asemănându-se astfel la perfecție cu președintele Iohannis care a întârziat constant la propriile conferințe de presă. Apoi, în loc să-i spună ceva concret a rostit numai banalități despre cât de important e să conduci cu atenție, să respecți partenerii de trafic, să ai o atitudine europeană la volan. Imediat ce a dat prima indicație GPS-ul cu vocea lui Iohannis s-a stins, pretinzând că este în concediu și se întoarce în câteva ore.

„Prost am fost eu, că am luat așa ceva. E-adevărat, i-am și ascultat pe gemenii lingăi Muraru, acei lingcuriști care spun doar de bine de Iohannis, unul care-i ambasador în SUA, celălalt consilier al lui Ciucă. Trebuia să-mi dau seama că sunt proști din prima: oamenii sunt din PNL”, a declarat victima. Aceasta a mai precizat că, după ce i-a dat indicații greșite, GPS-ul cu vocea lui Iohannis a pretins că e nu e el vinovat, ci PSD-ul și Putin.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

3 ianuarie 2023 16:10
Citește mai mult despre: gemenii lingăi gps iohannis muraru

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult