TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Vanghelie, confundat la Washington cu Barack Obama

Scris de TNR
@
19 ianuarie 2011 10:38
Vanghelie, confundat la Washington cu Barack Obama

Aflat în vizită la Washington, Marian Vanghelie a fost confundat cu Obama. Mai mulți americani au crezut că pufosul primar al sectorului 5 este chiar președintele Statelor Unite și nu le-a venit să creadă că acesta umblă fără pază. Practic, Vanghelie era însoțit doar de un urs dresat, pe care îl trăgea de funie ca să distreze lumea și să mai facă și el un ban.

Câțiva americani mai îndrăzneți s-au apropiat de Vanghelie și i-au spus că la televizor pare mai înalt. Ei i-au cerut autografe primarului de sector și i-au promis că or să-l voteze și la următoarele alegeri, pentru că pare om de treabă.

Iată ce a declarat unul dintre americanii care l-au confundat pe Vanghelie:

“Sunt un mare admirator al domnului Obama.  Este de-al nostru, din popor, chiar dacă nu vorbește pe limba noastră, întrucât nu știe o boabă. Îmi place că nu își dă aere de intelectual, pare la fel de prost ca noi, poate chiar mai prost. La televizor noi îl vedeam altfel, dar în realitate se cunoaște cum e omul. E uimitor, nici nu s-ar zice că a făcut dreptul la Harvard. N-a uitat de unde a plecat…”

Întrebat de reporteri ce a vizitat în Statele Unite, Vanghelie a răspuns:

“Am zis să mă mai cultiv și eu puțin și m-am dus în New York, la Muzeul… ăsta, cum îi zice… Gughe… Goagă… Guggenheim. ”

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi