Văzând ce miniștri sunt în Guvern, Adrian Năstase s-a prezentat azi la Palatul Victoria crezând că încă e premier
Confuzie și scandal la palatul Victoria după ce, la primele ore ale dimineții, fostul pușcăriaș Adrian Năstase s-a prezentat la biroul premierului și a început să dea ordine și să ceară convocarea Guvernului. Acesta spune că a văzut ce miniștri sunt prin cabinet și i s-a părut logic să fie și el acolo, chiar dacă lipseau Rodica Stăniloiu sau Miron Mitrea.
Confuzia a fost și mai puternică deoarece cum a intrat în birou a văzut un tânăr pe jilțul de prim-ministru și l-a înjurat și l-a trimis după țigări. „Stăpâne, dar știam că dumneavoastră nu fumați”, a declarat Sorin Grindeanu, fiind întrerupt imediat de o avalanșă de ironii și calomnii aruncate de Năstase. „Pe mine nu mă contrazici, Emil Boc. Chiar dacă ai crescut în înălțime, nu comentezi”, a spus Năstase.
Problema mult mai gravă a fost la Palatul Cotroceni, unde Ion Iliescu a intrat pe poartă salutat de SPP-iști și a început să dea ordine. „Dacă s-a atacat legea aia cu miniștrii penali, cât credeți că mai durează până se anulează și cea cu două mandate de președinte? Și să nu-mi spuneți că nu am fost votat, am atâtea voturi rămase de la ultimele alegeri că pot să fiu președinte încă trei mandate”, a declat Ion Iliescu. Acesta s-a instalat fără probleme în palatul Cotroceni întrucât încă mai avea cheile la toate încăperile și se potriveau.
Avem pagină nouă de Facebook, Times New Roman 2.0, că pe aia veche ne-a șters-o Facebook. Ca să ai la ce da follow.

Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.