Veste groaznică primită de un român de la medici! Suferă de o boală cruntă: îi e dor de Victor Ponta

În prag de sărbători, un bucureștean a primit cea mai proastă veste posibilă: suferă de o boală rară, care-l face să-l regrete pe Victor Ponta. ”Este vorba de un virus extrem de agresiv, care le face pe victime să-și dorească ca Victor Ponta să fi rămas premier sau, mai grav, să fi ajuns președintele României la alegerile din 2014”, a explicat un medic de la Matei Balș.

”La început, au fost doar simptome ușoare, cu care se poate trăi: eram obsedat de ulei, făină și găleți și mă enervam de fiecare dată când auzeam cuvântul Băsescu”, a povestit nefericita victimă. Cu timpul, însă, simptomele au devenit din ce în ce mai insuportabile: mi-am angajat toate rudele la stat, am început să mint incontrolabil, să mă cred doctor în drept și să fiu, în general, din ce în ce mai prost.”

”Și, cu toată rușinea, trebuie să recunosc că nici măcar nu-i mai doresc moartea lui Ion Iliescu”, a adăugat, aproape plângând, nefericita victimă. ”Ca să nu mai zic că am început să mănânc căcat ca disperatul, ba îmi mai și place când să fac asta. Sper ca tratamentul prescris de medici să-și facă treaba, că altfel, de rușine, nu cred că mai ies vreodată din casă.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
9 decembrie 2015 14:52
Citește mai mult despre: boala Ponta

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult