Veste teribilă pentru Iohannis! Și în viața următoare va fi cel puțin la fel de prost

După o viață anterioară în care doar visa să ajungă la Ierusalim și o viață actuală în care lucrurile nu arată deloc bine pentru el, pentru Klaus Iohannis va urma o viață viitoare în care va fi cel puțin la fel de prost ca în actuala. Cel puțin așa susține consilierul pe probleme de vieți anterioare și viitoare al președintelui.

”Am analizat următoarele 17 vieți ale președintelui și în nici una dintre ele nu e inteligent”, spune consilierul său. ”Va fi de fiecare dată tălâmb, neconectat la ce se întâmplă în jurul lui, dar va avea întodeauna multe case, inclusiv unele obținute cu acte false. Viețile lui viitoare vor fi la fel de plictisitoare ca discursurile pe care le are el la Cotroceni.”

Singura consolare a lui Iohannis în viitoarele lui vieți va fi că se va naște tot în România și, măcar prin comparație, prostia lui va părea atenuată. ”La cum evoluează situația în țară, cu din ce în ce mai mulți analfabeți și pesediști, România va deveni țara proștilor. Iar într-o astfel de țară un prost ca Iohannis nu mai pare prost deloc”, spune același consilier.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
11 martie 2016 13:39
Citește mai mult despre: iohannis

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult