TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Veşti bune! După Moldova, limba română va fi limbă decât oficială şi în România, gen

9 decembrie 2013 11:49
Veşti bune! După Moldova, limba română va fi limbă decât oficială şi în România, gen

Cea mai bună veste care va apropia cele două popoare, român şi moldovean, a fost anunţată astăzi de Academia Română, secţia de lingvistică. După o dezbatere care a durat aproape 25 de ani, academicienii au stabilit ca limba română să fie oficială şi la noi în ţară.

„De acum încolo, documentele oficiale ale statului vor fi redactate decât în limba română”, a declarat preşedintele academiei Române, explicând astfel de ce până acum, legile din România păreau scrise în română, dar de nişte jurişti oligofreni. „Juridic vorbind, erau corecte, doar că nu erau redactate în limba vorbită aici”.

Adoptarea limbii române va afecta şi mass-media, televiziunile urmând a produce, o perioadă, emisiuni alternative, şi în română şi în ce vorbesc acum, adică ţâţe şi buci. „Vom face emisiuni în Română dar vom folosi şi subtitrarea pentru cei care nu cunosc limba, adică vom pune nişte târfe în josul ecranului”, a precizat umoristul Cătălin Bordea, măscărici adjunct de la emisiunea lui Capatos.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi