Victor Ponta, contactat de Teatrul Naţional pentru un rol de slugă

Premierul României, Victor Ponta, a primit o invitaţie oficială din partea Teatrului Naţional pentru a juca rolul unei slugi într-o nouă piesă, care va fi montată începând cu această stagiune.

În invitaţia TNB, Ponta este îndemnat să se alăture unei echipe tinere şi dinamice şi să-şi atingă adevăratul potenţial de slugă, pachetul salarial fiind atractiv.

„Victor Ponta a demonstrat abilităţi certe în acest sens. Noi am discutat îndelung cui să dăm rolul, iar Victor a fost de la început o propunere puternică”, subliniază Ion Caramitru, director TNB.

Potrivit reprezentanţilor TNB, Ponta va juca într-o piesă nouă, Cariera, care prezintă evoluţia unui politician mărunt devenit dintr-un găinar de duzină un potlogar internaţional, trădându-şi ţara, totul pe fondul unei exploatări miniere, unde el este sluga unor patroni străini.

„Considerăm că ambiguitatea între cariera politică şi cariera minieră e baza întregului joc actoricesc, iar publicul va primi o piesă care va dispărea cu greu de pe afişe, fie electorale, fie teatrale”, a încheiat Caramitru.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
26 septembrie 2013 11:15

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult