Viorica Dăncilă a încurcat foile! În Monitorul Oficial tocmai s-a publicat o ordonanță cu reţete de drob

Viorica Dăncilă continuă să impresioneze la Palatul Victoria cu lipsa sa de inteligență. Cea mai recentă manifestare a precarității intelectuale a avut loc în această dimineață, când Viorica Dăncilă a dat la Monitorul Oficial foile pe care avea notate mai multe retețe de drob și sarmale, nu foile primite de la Dragnea, cum ar fi trebuit.

”Decât să ne chinuim să-i explicăm că a încurcat foile și să ni le dea pe cele corecte, am zis că mai bine publicăm rețetele în Monitorul Oficial, că e mai simplu așa”, spun oficialii de-acolo. ”Oricum, așa tâmpite cum sunt, măcar rețetele astea nu-l ajută pe Dragnea să mai fure niște bani sau să-și mai numească tot felul de slugi prin posturi importante la stat.”

”Lucrurile vor deveni cu adevărat interesante spre finalul săptămânii, când Viorica Dăncilă se va apuca să gătească drob și sarmale”, apreciază analistul Decebal Popescu. ”Va avea în față foile cu ordonanțele și va încerca să respecte cu sfințenie ce scrie acolo. Pentru că, din păcate pentru ea, nu are nivelul de inteligență care să-i permită să facă diferența între o rețetă și o ordonanță de urgență.”

Scris de Calin
2 aprilie 2018 00:04

Articole asemanătoare

Vezi mai mult