Vladimir Putin se laudă că are destulă putere ca să dea și la alții

Premierul rus Vladimir Putin spune că de-a lungul vieții a adunat atâta putere că nu are ce face cu ea. El își amintește că în tinerețe era un tip strângător care, când vedea că are influența asupra cuiva, n-o risipea aiurea. Așa, a ajuns să pună putere peste putere și să devină cu timpul unul dintre cei mai puternici oameni din lume.

Putin a ținut ieri o conferință de presă și i-a anunțat pe ziariști că forța și influența nu mai contează atât de mult pentru el:

“Am adunat atât de multă putere că n-am ce face cu ea. Practic, acum îmi permit orice, inclusiv să atac Moldova. La puterea mea, nu-i mare lucru. Mă gândesc tot mai serios totuși să înființez o organizație caritabilă și să donez o parte din putere celor slabi. E important să lași ceva în urmă. Doar nu iei puterea cu tine, pe lumea cealaltă. Tot între patru scânduri ajungi. Mă rog, șase, dacă stai să le numeri.”

Putin a precizat că recent și-a schimbat complet viziunea despre viață. Până acum o lună-două, nici nu concepea să dea și celor nevoiași din puterea lui, deoarece oamenii slabi ar trebui să lase lenea deoparte și să tragă de fiare mai mult.

Scris de TNR
24 mai 2011 07:37

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult