Zece lucruri despre campania electorală pentru alegerile parlamentare

• Se pare că Leon Dănăilă a fost adus de Gorghiu ca să opereze pe creier toţi românii care nu vor să voteze cu PNL;

• Remus Cernea a umplut delfinariul din Constanţa cu afişele lui electorale și a aruncat în apă pliante impermeabile, din plastic, pentru delfini;

• Mulţi români spun că îl votează pe Ponta că poate dacă fură o să tacă dracu’ din gură pe Facebook;

• Acum că nu mai e voie să se dea găleţi şi pixuri, celor de la PSD le e mult mai uşor, că pot doar să le promită;

• Marian Munteanu are cele mai interesante proiecte de infrastructură: lagăre şi căi ferate expres spre mai multe localități din Polonia;

• Băsescu ştie cel mai bine ce le place românilor şi în loc de găleţi le împarte cazane şi alambicuri;

• Primăria Capitalei condusă de Gabi Firea a decis consolidarea clădirilor cu bulină cu un strat gros de afişe cu candidaţi PSD;

• Teleormănenii au fost obligați de infractorul condamnat definitiv Liviu Dragnea să treacă în testament că votează cu PSD-ul, ca să fie clar pe cine pun ștampila după ce mor;

• PSD acuză un act de sabotaj, după ce un tânăr le-a trimis rudelor de la țară ulei și făină și acum ei nu mai votează cu hoții lui Dragnea;

• Candidații ALDE ar trebui să fie cei mai relaxați: dacă cumva nu intră în Parlament, la ce dosare au sigur intră după gratii.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
14 noiembrie 2016 07:03
Citește mai mult despre: alegeri

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult