Zece lucruri despre lansarea candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţiale

• Deşi se jură că nu plagiază, a declarat că şi el va fi tot un preşedinte jucător;

• Deşi Ion Iliescu a declarat că e cam tânăr să candideze, alţii spun că Ponta are mai multe lucrări ştiinţifice decât decanul de vârstă al Academiei Române;

• Cu toate că neagă orice tendinţă de dictatură, dacă va fi ales, preşedintele Ponta probabil că îl va numi premier pe deputatul Ponta;

• Mesaj emoţionant al Mariei Grapini cu ocazia lansării candidaturii lui Ponta: “S-ă de-a Duminezăeu s-ă cajtigaţ!”;

• Dragnea l-a felicitat pe Ponta şi spune că fotoliul de la Cotroceni e ca şi câştigat: „Milioane de teleormăneni sunt gata să vă dea votul şi vor veni la vot morţi-copţi!”;

• Românii spun că cel mai interesant moment al discursului a fost când Ponta a pomenit de găleţi, făină şi ulei;

• De furie că Ponta chiar candidează, Vasile Blaga a muşcat doi oameni nevinovaţi pe stradă şi a fost tranchilizat de hingheri;

• Chipurile fără legătură cu începerea campaniei, Antenele au anunţat că angajează oameni;

• Curiozităţi statistice: Dacă va fi ales, Victor Ponta va fi atât cel mai tânăr plagiator care obţine o funcţie de stat în Europa, cât şi primul;

• Veşti proaste pentru milioane de stelişti români: Şi-au amintit că dacă iese Ponta preşedinte, îl graţiază pe Becali!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
30 iulie 2014 12:25
Citește mai mult despre: alegeri prezidentiale Ponta

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult