Zece lucruri despre protestul ciobanilor de la Palatul Parlamentului

Ca să arate că ei nu se joacă, nişte ciobani l-au prins pe Remus Cernea şi l-au tuns;

Întrebat de senatoarea Cristiana Anghel dacă e prost, ciobanul i-a răspuns elegant: ”Din Caracal ești tu!”

Chiar dacă afară erau 3000 de ciobani, mirosul de brânză a lui Zgonea era mai puternic;

Unii oieri păreau dispuşi să accepte un compromis: “Renunţăm la câini dacă ne trimiteţi jandarmi să ne apere oile!”;

În semn de respect, sibienii autentici din pieţele bucureştene au închis prăvăliile pentru o zi şi s-au întors acasă, la Călăraşi;

Pentru că până acum nu-l văzuseră decât pe Becali, parlamentarii au fost surprinşi să afle că nu toţi ciobanii au Maybach;

Ciobanul Ghiţă n-a venit, dar a dat “Going” pe Facebook;

Dan Şova s-a ofticat că l-au băgat la puşcărie tocmai când se dădeau măsline gratis la Parlament;

Statisticile arată că de pe vremea lui Bucur n-a mai fost un procent atât de mare de ciobani în Capitală;

Oprescu a declarat că, dacă nu era suspendat, îi liniştea imediat pe ciobani cu cel mai mare bulz din lume.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
16 decembrie 2015 02:57
Citește mai mult despre: ciobani Parlament protest

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult