Zelenski a ajuns în Washington. E la metrou, cerșește bani pentru arme!

Cel mai puternic bărbat din lume, omul anului conform revistei Time, liderul luptei pentru libertate, dreptate și justiție și, nu în ultimul rând, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a ajuns deja la Washington. Vizita acestuia este așteptată cu mult entuziasm în capitala americană, unde locuitorii acestei țări se vor înghesui să-i dea bani.

„L-am văzut deja pe Zelenski la metrou, la noi în cartier. Am fugit imediat și i-am dat 1000 de dolari să-și cumpere arme”, a declarat John Johnson, un american care susține partea ucraineană în războiul din Estul Europei. „Eu sunt din familie de ruși, dar când am aflat ce-a făcut Putin mi-am dat foc la certificatul de naștere și am renunțat cetățenie. Acum m-am dus să-i dau 2000 de dolari lui Zelenski pentru arme”, a declarat și americanul Boris Cehov.

Experții americani în materie de război s-au pus de acord cu experții în război din toată lumea și au concluzionat că Zelenski nici măcar nu trebuie să ceară bani pentru arme, e suficient să existe. „Atâta timp cât cineva este dispus să rezolve probleme prin calea armelor, ei bine, noi suntem dispuși să i le dăm. Important e să fie folosite”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

21 decembrie 2022 16:52
Citește mai mult despre: arme zelensky

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult