Ziua Maghiarilor, sărbătorită în lume prin revendicări de teritorii care ar fi fost ungureşti

Ample manifestări de 15 Martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, pe tot globul! Ca de obicei, şi în acest an minorităţile ungureşti de pe toate cele cinci continente sărbătoresc prin mitinguri şi proteste care cer guvernelor respective retrocedarea unor teritorii ce ar fi aparţinut Ungariei Mari.

Printre teritoriile solicitate se numără atât Ardealul, Voivodina sârbească şi sudul Slovaciei, cât şi braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, jumătatea de est a Africii, Sicilia, fâşia Gaza, statul american Oklahoma, dar şi două insule din Oceanul Pacific. De asemenea, grupuri de minoritari maghiari au revendicat drept „pământ unguresc din cele mai vechi timpuri” calota glaciară, faţa întunecată a Lunii, cîteva cartiere de Monopoly şi chiar oraşul Budapesta.

Premierul maghiar Viktor Orbán a declarat că susţine absolut toate aceste revendicări teritoriale şi le consideră perfect întemeiate: „De prea mult timp aceste regiuni au fost despărţite de trupul patriei-mumă, dovadă şi faptul că în unele dintre ele nu a călcat vreodată picior de maghiar”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
15 martie 2012 17:08

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult