"La mulţi ani, iubit conducător!" Într-o atmosferă demnă de o vizită oficială a lui Ciu-En Lai, sediul Antenelor a găzduit astăzi o petrecere fastuoasă de ziua patronului Dan Voiculescu. Potrivit unor surse interne, au fost invitate numeroase somităţi în materie de anti-băsism iar un grup de pionieri a oferit flori.

tort_voiculescu.jpg
În absenţa sărbătoritului, punctul principal de atracţie al evenimentului găzduit de Antene a fost tortul în formă de Voiculescu, în mărime naturală, realizat de câţiva maeştri bucătari veniţi tocmai de la Pro TV, "un deliciu cremos" pe care Adrian Ursu, Radu Tudor, Sandra Stoicescu şi restul echipei s-au grăbit să-l împartă.

Deşi ineditul produs de cofetărie a fost "bun de te lingi pe buze", spune un participant, petrecerea a fost întreruptă în momentul în care doi angajaţi - cel mai probabil Mircea Badea şi Mihai Gâdea - şi-au disputat curul tortului-Voiculescu, stârnind o amplă bătaie cu frişcă.

"Nu-i condamn, e partea cea mai gustoasă. Dacă făceam eu tortul, îl făceam cu zece cururi, să ajungă la toată lumea", a comentat un chefliu, în timp ce altul l-a contrazis prompt: "E prea dulce! Prea multă ciocolată! Fac diabet numai când mă gândesc la curul ăla. Mai bună o ureche sau buricul."

Scris de TNR | Thursday, 25.09.2014 18:15 Politic

National Cinematografic