cristi_tanaseO anchetă care a durat aproape 5 ani de zile va duce, cel mai probabil, la arestarea angajatului clubului Steaua, Tănase Cristian, în contul căruia s-au virat importante sume de bani, conducerea societăţii pretinzând că acesta este fotbalist. Inspectorii ANAF spun că totul a pornit de la zi lungă, când au rămas peste program şi s-au uitat la un meci al Stelei.

"Ne tot uitam la meci şi ziceam: bă, ăsta-i fotbalist? Apoi am început să investigăm serios problema şi, după ce ne-am consultat cu experţi în domeniu, am ajuns la o concluzie unanimă. Nu e. Şi-atunci, de ce a încasat bani pentru asta ani la rând?", a declarat Ion Ionescu, procurorul care se ocupă de caz.

Procurorii cred că Tănase a încasat bani ca fotbalist pentru a acoperi o întreagă operaţiune de spălare de bani. Aceştia spun că schema este folosită de mai multe cluburi de fotbal din România care aduc astfel banii negri din activităţi ilegale la suprafaţă.
Scris de Eftimie | Wednesday, 12.02.2014 10:21 Sport

National Cinematografic