Nicolae Mitea a împlinit acum câteva zile 25 de ani, ocazie cu care a fost şi el băgat în seamă de cineva. Nu, nu de vreun club de fotbal, hai să nu exagerăm, ci de nişte ziarişti. Dacă le putem spune aşa, având în vedere faptul că este vorba de ziarul Ring, care-i un fel de tabloid care se distribuie gratuit. "În fine, decât nimeni, e bine şi cu ăia de la Ring", s-a gândit probabil Mitea.



Despre faptul că încă nu şi-a găsit echipă, Mitea a spus un lucru interesant: „Păi cum să merg să joc pe 100.000 de euro, chiar atât de rău am ajuns? În liga a doua spaniolă se dă cel puţin 300.000 de euro. Am lăsat destul din bani când am semnat cu Dinamo. Dar noi pentru ce ne rupem picioarele, nu pentru bani? Cei care nu recunosc asta sunt falşi.”

Cu alte cuvinte, Mitea va mai juca fotbal doar dacă o echipă îi oferă salar de minim 300.000 de euro pe sezon. Asta în condiţiile în care el nu a mai jucat fotbal pe bune de vreo 3-4 ani. Dacă-i aşa, Mitea nu va mai juca nicodată fotbal, pentru că nu e nimeni atât de fraier încât să-i dea suma pretinsă de el. Fostul fotbalist Mitea, că putem deja să-i spunem aşa, are probabil impresia că, cu cât stă mai mult fără echipă, cu atât valoarea lui va creşte. La 26 de ani va spune că nu va juca decât pe 400.000 de euro, la 27 că pentru 500.000, iar pe la 35, aşa, nu va discuta sub 3 milioane de euro pe sezon.

Scris de Calin | Saturday, 27.03.2010 22:00 Sport

National Cinematografic