Carlos, fostul portar al Stelei, urmăreşte atent campionatul în care s-a consacrat ca gafeur. El acuză presa sportivă de la noi că-l ţine în braţe pe Emilian Dolha, despre care afirmă că nici nu se compară cu el la gafe comise. Un interviu incendiar, în care portughezul îl desfiinţează pe Dolha, acuzându-l că este un gafeur amator.



Lumea încă îşi aminteşte în România de tine, gafele tale sunt practic nemuritoare.
Le mulţumesc fanilor că nu m-au uitat. Să ştiţi însă că am muncit foarte mult pentru a mă consacra ca gafeur. Să nu credeţi că mi-a fost uşor, nu poţi deveni peste noapte un exemplu de dat când vine vorba de gafe. E munca mea şi tot ceea ce cer este să fie respectată.

De ce spui că gafele tale sunt mai reuşite decât cele ale lui Dolha?
Am luat goluri din toate poziţiile, multe dintre ele la care nimeni nu s-ar fi aşteptat. Nici colegii mei, nici adversarii mei. E nevoie de talent pentru a te feri de minge când trebuie. Un singur moment de neatenţie şi totul se poate nărui, se loveşte mingea de tine şi nu mai intră în poartă. Tocmai de aceea spun că Dolha este grupa mică în comparaţie cu mine, el e gafeur amator, n-are nici continuitate, nici talent pentru aşa ceva.

Totuşi, Dolha a greşit grav în meciurile cu CFR şi Urziceni, două dintre echipele cu care Dinamo se bate la titlu...
Poate, dar diferenţele dintre mine şi el sunt imense. Pe mine nu m-a ajutat nimeni, am obţinut totul singur. Dolha, în schimb, a primit ajutor din partea adversarilor. El n-a băgat-o în poartă nici la Cluj, nici la Urziceni. Dacă nu erau Culio şi Bilaşco pe fază, nu mai ieşea gol din fazele alea. Culio şi Bilaşco l-au ajutat pe Dolha să devină gafeur, nu el. Nici nu se compară cu mine. Iar voi, presa, l-aţi făcut mare gafeur pe Dolha, dacă nu eraţi voi rămânea un gafeur anonim.

Scris de Calin | Wednesday, 31.03.2010 09:25 Sport

National Cinematografic