cosmin_moti_real_madridDin cauza evoluţiilor modeste din ultimele partide, Cosmin Moţi a fost anunţat de Ioan Andone că nu mai intră în vederile sale pentru acest sezon.  Se pare că decizia Fălcosului are în mare parte legătură cu ultimele partide ale dinamoviştilor, în care Moţi a greşit grav la mai multe faze de atac ale adversarilor. La scurt timp după ce a fost rugat de Andone să găsească o echipă unde Moţi să joace titular meci de meci, impresarul Giovani Becali a venit cu varianta Real Madrid.

„Cosmin Moţi este un jucător de perspectivă şi are nevoie de jocuri în picioare ca să revină la forma de altădată. Împrumutul la Real Madrid nu trebuie privit ca un pas înapoi de către jucător, ci ca o oportunitate pentru a-şi recâştiga locul de titular la Dinamo”, a declarat Ioan Andone.

Din informaţiile noastre, Andone a refuzat iniţial împrumutul, dar a fost convins de antrenorul madrilenilor, Jose Mourinho, care l-a sunat personal. „A contat mult telefonul lui Jose. A fost foarte insistent şi m-a convins că e mai bine pentru Moţi să joace titular la Real Madrid decât să fie rezervă la Dinamo. Sper să fi luat decizia corectă”, s-a destăinuit Andone unor apropiaţi.

Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de Calin | Monday, 13.09.2010 12:39 Sport

National Cinematografic