girafa_medaliata_cu_aurSurpriză de proporţii la ultima ediţie a campionatului mondial de înghiţit săbii: medalia de aur a revenit unei girafe, aflată la prima sa participare în competiţie. Mai mult, debutanta a stabilit un nou record mondial, după ce a reuşit să-şi introducă pe gât o sabie de aproape 2 metri.

Participarea girafei a stârnit însă furia celorlalţi competitori, care au acuzat organizatorii că îşi bat joc de ei. „Mă antrenez de 10 ani pentru această ediţie a campionatului mondial şi vine o girafă, fără pregătire prealabilă, şi înghite o sabie de aproape 2 metri. Asta în condiţiile în care au abia dacă pot înghiţi o sabie de 1 metru. Sigur e ceva necurat la mijloc. Tocmai de aceea, am cerut ca girafa să facă un control antidoping. Fără substanţe interzise, n-avea cum obţine o asemenea performanţă”, s-a revoltat unul dintre competitori.

Organizatorii spun însă că girafa a trecut testul antidoping efectuat înaintea competiţiei şi că e puţin probabil ca probele prelevate de la girafă după proba finală să conţină urme de substanţe interzise.

Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de Calin | Tuesday, 05.10.2010 15:29 Sport

National Cinematografic