mutu_a_ripostat_pentru_ca_a_fost_facut_plesanAdrian Mutu a bătut în noaptea de vineri spre sâmbătă un ospătar într-un local din Florenţa. Deşi ospătarul susţine că Mutu l-a lovit cu pumnul în figură fără nici un motiv, atacantul Fiorentinei are o cu totul altă variantă. El susţine că ospătarul albanez l-a confundat în repetate rânduri cu Mihăiţă Pleşan.

Contactat de TNR, Adrian Mutu a confirmat această variantă: „Am fost făcut în fel şi chip de acel ospătar. Mi-a spus odată «Pleşane!», mi-a spus de două ori, iar a treia oară n-am mai suportat jignirea. Nu m-a făcut ţigan, cum am văzut că a apărut în presa din România, ci m-a făcut Pleşan. M-am simţit ultimul fotbalist şi am ripostat, i-am dat un pumn în figură. Nici dacă se lua de familia mea nu cred că m-aş fi simţit atât de umilit. Orice fotbalist în locul meu, dacă ar fi fost făcut Pleşan, cred că proceda la fel”, ne-a spus Mutu.

El susţine că, deşi a încercat să-i explice chelnerului că dacă eşti fotbalist român nu înseamnă neapărat că eşti Pleşan, chelnerul a continuat să-l jignească.

Mai mult, atacantul Fiorentinei susţine că nu este singurul fotbalist român care este jignit în acest fel în Italia. „Nu e prima dată când se întâmplă aşa ceva, incidente similare au avut loc şi pe stadion. Şi mie, şi lui Chivu, ni s-a strigat de mai multe ori «Pleşane!» de către fanii adversarilor”, a acuzat Adrian Mutu.
beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Calin | Monday, 25.10.2010 14:21 Sport

National Cinematografic