Danciulescu_fotbal_corespondentaDupă incidentele din partida Petrolul-Steaua, Federaţia Română de Fotbal a decis că, pentru a preveni violenţele de pe stadioane, restul campionatului se va juca prin corespondenţă, sub formă de scrisori pe care jucătorii şi le vor trimite între ei.

„E un model care funcţionează foarte bine în alte sporturi, de pildă şahul”, spune preşedintele FRF Mircea Sandu. „Ne-am gândit că nu există niciun motiv pentru care nu s-ar putea aplica şi la fotbal care oricum e un joc mult mai static, oricine s-a uitat la un meci din ultimele etape e conştient de asta. Fiecare dintre jucători va trimite mişcările sale în plic, de exemplu «Alerg 10 metri, îl deposedez pe Dănciulescu, dar apoi mă împiedic şi pierd controlul balonului». Pentru partidele internaţionale va fi la fel de simplu, doar că fotbaliştii vor fi rugaţi să scrie mişcările în limba engleză”. Plicurile urmează să fie verificate şi eventual sancţionate de arbitri; de pildă, dacă un jucător scrie la nervi, sub presiunea momentului, „scuip pe teren” sau „îl înjur pe arbitru”, el va primi avertisment sau chiar cartonaş galben.

Cu toate acestea, există temeri că violenţa de pe stadioane ar putea să se mute şi în cutiile poştale. Dacă suporterii fanatici vor afla adresa de corespondenţă a unui jucător care a ratat un penalty, există riscul să înceapă îi trimită scrisori şi cărţi poştale de ameninţare până îl bagă în spital.
beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Radu | Monday, 31.10.2011 17:34 Sport

National Cinematografic