Cristi_Tanase_la_RealitateaPostul lui Elan Schwartzenberg şi-a adăugat în portofoliu o nouă vedetă! După ce Stelian Tănase a intrat în grevă pentru că nu şi-a primit leafa, conducerea Realitatea TV a început să-i caute un înlocuitor. Ca să nu strice brandul “Tănase şi Dinescu”, mai-marii postului au decis să-l aducă pe Cristi Tănase, fostul căpitan stelist.

“Ştiam despre Cristi Tănase că oscilează la ora actuală între mai multe cluburi -  Bellagio, Bamboo, Princess”, spune Elan Schwartzenberg, “şi ne-am gândit să facem Stelei o ofertă de nerefuzat, mai precis să li-l luăm pe gratis, fără să le mai cerem niciun ban în plus. Cred că Dodel va face o figură extrem de frumoasă alături de Mircea Dinescu, am înţeles de la apropiaţii lui că dă foarte bine pe sticlă.”

Pe de altă parte, Dinescu nu e foarte entuziasmat mai ales după ce i s-a dat un post-it conţinând lista tuturor cuvintelor din limba română pe care le înţelege stelistul, cu rugămintea să le folosească doar pe acestea în emisie, ca să hu-l încurce pe Tănase. Nici Dodel nu e prea mulţumit. “Eu înţelesesem că o să fie aia cu piscina, Maria Dinulescu, nu nenea ăsta. Cu el ce să vorbesc, că am înţeles că-i place fotbalul, deci chiar nu avem nimic în comun” a conchis Tănase.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Radu | Wednesday, 29.02.2012 10:16 Sport

National Cinematografic