chinezul_timisoaraMai mulţi jucători ai formaţiei Chinezu Timişoara au depus memorii la LPF pentru a fi declaraţi liberi de contract, aceştia reclamând că nu au mai fost plătiţi de ani buni, poate chiar de decenii întregi. "Când am fost promovat de la juniori mi s-a promis un contract gras, aproape 3000 de creiţari pe lună, plus prime. Mi s-a achitat doar prima rată, apoi n-am mai văzut nimic", a povestit Ludwig von Krummel, unul din jucătorii echipei timişorene.

Jucătorii se plâng că nu mai au bani nici măcar să-şi cumpere nutreţ la caii personali, mulţi venind la antrenament cu poştalionul. Cel mai grav este că, din cauza restanţelor financiare, mulţi jucători au decedat definitiv, fiind astfel indisponibili pentru întreg returul. "Ăsta e nivelul fotbalului românesc, patronii nu mai au bani să investească, nu li se oferă condiţii! De la anul propunem o variantă de campionat cu doar 8 echipe în liga 1", a anunţat preşedintele LPF, Mitică Dragomir.

Intenţia mafiotului din fruntea LPF a fost aprig contestată de conducătorii echipelor mari, cum ar fi Steaua sau CFR Cluj, care s-au plâns că, în lipsa echipelor cu dificultăţi financiare nu vor mai avea cu cine să facă blaturi şi vor fi astfel obligate să joace pe bune meciurile.

Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de Eftimie | Monday, 07.01.2013 18:09 Sport

National Cinematografic