Acum că s-a terminat Mondialul, Qatarul bagă femeile înapoi în țarcuri

După o lună în care au trebuit să-și calce pe principii și să lase femeile libere pe stradă, qatarezii oftează ușurați că, în sfârșit, s-a terminat Mondialul de fotbal. Imediat ce ultimii jurnaliști acreditați pentru Cupa Mondială vor părăsi Qatarul, femeile vor fi băgate înapoi în țarcuri, așa cum e tradiția în Qatar.

Pe post de țarcuri pentru femei vor funcționa inclusiv unele din stadioanele de la Cupa Mondială. „Doar nu credeți că le-am construit pentru fotbal?“, spune emirul Qatarului. „Noi de la început le-am gândit ca să fie folosite drept țarcuri pentru femei, fotbalul a fost doar un pretext pentru asta.“

Odată ce femeile vor ajunge înapoi în țarcuri, bărbații din Qatar se vor putea dedica adevăratelor plăceri pe care le au. Astfel, cămilele vor fi eliberate pe străzi și qatarezii vor putea face sex cu ele fără restricții. Deși pare greu de crezut, mulți qatarezi chiar s-au abținut de la sex cu cămilele pe perioada Mondialului, așa că abia așteaptă cămilele înapoi pe străzi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
19 decembrie 2022 12:10
Citește mai mult despre: femei Qatar

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult