Adi Mutu, atac la steliştii beţivi: „Dacă n-au bătut şi chelnerul, au băut degeaba!”

Adrian Mutu i-a atacat în termeni duri pe steliştii Gabi Matei şi Nikolic, care au băut sâmbătă noaptea până spre dimineaţă, după care au vomitat în taxi. „Nişte amatori, din ce-am înţeles chelnerul care i-a servit n-are nici măcar o zgârietură. Plus că au şi plătit consumaţia, de parcă intenţionat au refuzat să ia chelenerul la bătaie”, le-a reproşat Adi Mutu celor doi stelişti.

Mutu spune că a vorbit cu Gabi Tamaş şi că îşi oferă amândoi serviciile ca să le arate steliştilor cum trebuie să decurgă o seară cu mult alcool. „Şi eu, şi Gabi aveam oricum în plan să bem după meciul cu Olanda, aşa că îi aşteptăm pe cei doi să vadă doi profesionişti la treabă”, a sunat invitaţia decarului Naţionalei.

Cei doi stelişti s-au ales cu reproşuri şi din partea lui Cornel Dinu. „Mentalitatea bahică a jucătorilor de azi agresează o descendenţă nobilă a vechiului fotbalist român. Ideatic, gestul lor este asimptotic profesionalismului. Săracii Dobrin şi Dumitrache probabil se răsucesc în mormânt când văd cât de puţin ţin la băutură jucătorii de azi”, a apreciat Procurorul.
Captura foto: cancan.ro

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
15 octombrie 2012 13:18

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult