Administrator de bloc, acuzat de plagiat, după ce a lipit pe scară un anunţ fără greşeli gramaticale

Scandal într-un bloc din cartierul bucureştean Berceni! Locatarii au fost efectiv şocaţi de ultimul anunţ lipit de administrator pe scară, însă nu atât de conţinutul lui, cât de modul în care a fost scris: fără nici o greşeală gramaticală. „Plagiat grosolan, administratorul nostru nu avea cum să scrie aşa!”, acuză locatarii blocului.

„Nu e ca şi cum ăsta ar fi primul anunţ pus de administrator pe scară. La maxim trei rânduri făcea un dezacord, ca să nu mai zic de virgule şi spaţii folosite aiurea. Iar acum ne trânteşte anunţul ăsta, fără nici o greşeală, iar noi ar trebui să punem botul. În nici un caz! Administratorul a plagiat, e clar că a furat de la altcineva anunţul. Urât din partea lui!”, a acuzat un pensionar din bloc.

„Aici nu e Palatul Victoria!”, a fost mult mai tranşant un alt locatar. „Nu acceptăm să ne administreze un plagiator. Că e agramat nu-i o problemă, i se poate întâmpla oricui, fără intenţie, dar când plagiezi anunţuri ale altora, deja vorbim de furt calificat. La prima şedinţă îl dăm jos, ne face asociaţia de locatari de ruşine.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
31 octombrie 2013 08:13

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult