TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Alexandru Tudor a apelat la ajutorul jandarmilor ca să care banii luaţi de la CFR Cluj

Scris de Călin
@
9 mai 2012 10:58
Alexandru Tudor a apelat la ajutorul jandarmilor ca să care banii luaţi de la CFR Cluj

Arbitrul Alexandru Tudor, care s-a remarcat aseară prin faptul că a dat un penalty gratuit CFR-ului şi apoi a oprit meciul, a ţinut azi o conferinţă de presă, în care a infirmat mai multe informaţii apărute în presa sportivă. Cel mai vehement a fost împotriva jurnaliştilor care au susţinut că a avut nevoie de protecţia jandarmilor ca să părăsească Cluj Arena.

“Eu niciodată nu am avut nevoie de protecţia jandarmilor pentru că, în felul meu, eu m-am simţit întodeauna curat. Am fost, într-adevăr, însoţit de jandarmi, dar nu pentru protecţie, ci pentru că aveam de cărat la maşină mai multe valize primite de la domnul Paszkany. Domnia sa m-a plătit în bancnote mici, astfel că numărul valizelor a fost destul de mare”, a explicat Alexandru Tudor.

Cel poreclit Brad Pitt a explicat şi motivele pentru care a acceptat banii lui Arpad Paszany. “În primul rând, nu vroiam să fiu ultimul fraier, singurul arbitru care nu a luat bani de la Paszkany. Nu e nici un secret, domnul Paszkany a dat la toţi arbitrii.
În plus, am o vârstă, trebuie să mă gândesc şi la viitor. Ca să nu mai zic că eu am distrus meciuri şi fără să iau bani de la cineva. Aşa că, de ce să nu iau bani pentru ceva ce oricum fac”, a spus Alexandru Tudor.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi