Asociaţia Părinţilor din România cere organizarea campionatului naţional de cucu-bau

Dacă despre rugby se spune că este un joc huligani practicat de gentlemani, despre cucu-bau putem spune fără a greşi că este un sport de idioţi practicat de domni, supranumit fratele retardat al probelor olimpice. Din păcate, acest sport este neglijat de către autorități.

În cadrul unei conferinţe de presă, practicanţii acestui sport s-au plâns de dificultăţile cu care se confruntă. „În România se dau bani pentru săli de sport, pentru bazine de înot, dar noi nu avem o sală ca lumea pentru a organiza un meci de cucu-bau. Nu poţi să faci cucu-bau de performanţă în condiţiile în care am ajuns să practicăm acest nobil sport pe maidane sau în arene improvizate. Meciurile internaţionale le susţinem la Sofia sau la Chişinău. E o ruşine!”, a declarat Nicolae Speriatu, preşedintele federației de cucu-bau.

Oficialii federației susţin că organizarea unui campionat național ar atrage mai mulţi sponsori și ar putea salva acest sport. „Nu e uşor să ţii un club de cucu-bau, trebuie masori, medici, vestiare, prime de joc, ofiţeri de presă etc”, a explicat Speriatu. ”Nu trebuie să ne speriem de costuri, pentru că spectacolul la un astfel de campionat e garantat”, a promis același Speariatu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

22 aprilie 2012 13:23

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult