TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Boxer, arestat pentru violenţă domestică după ce a încercat să lucreze de acasă

Scris de Călin
@
18 martie 2020 16:48
Boxer, arestat pentru violenţă domestică după ce a încercat să lucreze de acasă

Un boxer se plânge de discriminare, după ce a fost arestat pentru simplul motiv că a încercat să lucreze de acasă. Cum boxerul se afla în izolare doar cu soția, n-a avut încotro și a folosit-o pe acesta drept partener de antrenament, lăsând-o lată după primul croșeu sub bărbie.

”Deci autoritățile îmi transmit că trebuie să lucrez de-acasă, eu fac fix asta, iar apoi aceleași autorități vin și mă arestează pentru violență domestică. Degeaba le-am explicat eu că nici vorbă de violență domestică, că eu n-am făcut altceva decât să muncesc cinstit, că ei tot m-au arestat. E nedrept!”, s-a plâns boxerul.

Și alte categorii profesionale s-au plâns că munca de acasă le creează probleme. Un naș de tren susține că nu e viabil să ia bani în fiecare zi doar de la membrii familiei sale, în timp ce polițiștii de la circulație se plâng că prin apartamentele lor nu trece nicio mașină și că stau degeaba ascunși în dulap, că nu prind pe nimeni cu radarul.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi