Bravo, Simona! În Ardeal se sărbătoreşte succesul Simonei Amânar de la olimpiada din ‘96

Vestea că Simona a învins în SUA ajunge încet şi în satele transilvănene! Mii de ardeleni s-au trezit recent din hibernare pentru a-i ura campioanei noastre un sincer “Bravo, Simona!”.

“Gestul ardelenilor e unul emoţionant, cald şi sincer, chiar dacă nu e vorba de aceeaşi Simona pe care o aplaudă restul ţării, ci Simona Amânar, care a luat aurul la olimpiada din 1996, la Atlanta”, spune un cunoscător al obiceiurilor din vestul ţării.

“Cu toţii ne mândrim cu Simona! Chiar dacă a luat aur doar la sărituri, suntem convinşi că va avea succese şi mai mari peste patru ani, în 2000, la Sydney!”, spune badea Decebal, cioban din Ţara Moţilor. “Şi dacă n-are, nu-i bai, oricum şi-a câştigat locul în inimile noastre.”

Nefiind doar pasionaţi de sport, ardelenii au şi alte speranţe pentru viitor. “Ne bucurăm că domnul Constantinescu a câştigat alegerile şi punem rămăşag că lucrurile se vor schimba în bine, mai ales că am scăpat definitiv de Iliescu şi de PDSR!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
10 septembrie 2015 14:30
Citește mai mult despre: Ardeal gimnastica Halep lentoare Simona tenis

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult