Campionatul Mondial, prin ochii ţiganilor români plecaţi la furat. Azi, Brazilia-Coreea de Nord

Ca peste tot unde se strâng mulţi turişti într-un loc, în Africa de Sud au apărut şi ţiganii români. Mulţi ar spune că s-au dus la furat – şi n-ar fi departe de adevăr. Numai că trebuie să facem o precizare. Ţiganii noştri au luat calea Johannesburgului ca să fure meserie, de la şuţii şi spărgătorii mult mai exerimentaţi de pe plan local. Cu alte cuvinte, s-au dus acolo să se şcolească, unii probabil chiar cu bursă.

În prima săptămână, ţiganii nu au ieşit pe teren. Activitatea lor a constat în seminarii şi mese rotunde, în cadrul cărora au discutat cu omologii lor sudafricani despre drepturile omului şi segregarea rasială. Maradona, Brusli şi Terminatoru au ascultat cu interes povestea luptei negrilor împotriva apartheid-ului şi au notat, pe un carneţel şutit la înghesuială, în autobuz, ideea principală: atunci când scoţi şinele de cale ferată ca să le vinzi la fier vechi nu se cheamă că furi, ci că sabotezi guvernul segregaţionist.

„Noi nu suntem hoţi, suntem luptători pentru dreturile romului”, a declarat Brusli Ghiocel Popescu, la finalul seminarului intitulat „Nelson Mandela: Terorism sau nesupunere civică?”

Ţiganii recunosc că distrugerea şinelor de cale ferată poate pune în pericol viaţa pasagerilor, dar mărturisesc că e mai bine să-şi câştige existenţa astfel decât să dea în cap la oameni pe stradă.

De astăzi, compatrioţii noştri pot fi văzuţi pe stadionele din Africa de Sud, unde vor pune în practică cele învăţate în sălile de curs. Prima partidă la care se vor infiltra este cea dintre Brazilia şi Coreea de Nord, o adevărată provocare pentru găinari. Suporterii celor două echipe sunt atât de săraci încât şuţii trebuie să se întoarcă, etimologic, la meseria lor de bază, aceea de hoţi de buzunare. Practic, în afară de buzunare goale nu e nimic de furat.

 

La un meci ca ăsta, faci bani doar dacă furi cu totul un suporter nord coreean, de mare interes pentru cercetătorii din vestul Europei, care n-au mai văzut aşa ceva. Oamenii de ştiinţă pun mare preţ pe nord coreeni, despre care spun că se pot înmulţi în captivitate, altfel ar fi dispărut de mult ca popor.

Meciul, dealtfel plictisitor din puncte de vedere fotbalistic, dintre Noua Zeelanda şi Slovacia trezeşte un interes financiar mult mai mare. Se pare că atât de mulţi suporteri vor dormi pe ei în timpul partidei, că nu-ţi trebuie mare îndemânare să-i laşi în fundul gol.

La Portugalia-Coasta de Fildeş întră în acţiune pirandele. Motivul e simplu: Pe multe dintre ele le cheamă chiar Portugalia. În plus, meciul are o puternică încărcătură simbolică pentru femeile de etnie romă. În tradiţia ţigănească se spune că prima femeie a fost făcută dintr-o coastă de fildeş de-a lui Adam.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
15 iunie 2010 09:21

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult