Ce canalii! Deși i-am lăsat să ne bată cu 3-0, olandezii tot nu ne lasă în Schengen

Olandezii au demonstrat ieri seară că nu sunt un popor în care să ai încredere. Echipa națională de fotbal a țării noastre i-a lăsat, într-un amical desfășurat la București, să câștige meciul cu un onorabil 3-0 în speranța că vor pune și ei o vorbă bună la Uniunea Europeană să ne primească în Schengen. Din păcate, în această dimineață am aflat că poziția olandezilor este neschimbată. 

„Până la pauză am jucat cât de cât ok, să le arătăm că putem oricând să-i batem de le sună apa în cap. Dar, înainte de începerea reprizei a doua am fost și am vorbit cu domnul Dick Advocaat și i-am spus că, dacă vrea să câștige, trebuie să promită că va vorbi cu prim-ministrul de la ei să ne lase în Schengen. Omul ne-a zis că da, așa va face”, a declarat un jucător al naționalei care nu a dorit să-și dezvăluie identitatea. 

Jucătorii români au ieșit de la vestiare încurajați de această promisiune și au jucat doar un pic mai prost, cât să-i lase pe olandezi să câștige, că poate aveau și ei nevoie de un boost de moral. „Dom’le, dacă ne înțelegeam de la început i-am fi lăsat să ne dea chiar și 6 goluri, de ce nu, pentru România ce nu facem noi?”, a declarat căpitanul echipei, Vlad Chiricheș, în timp ce lua craci de la un adversar.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

15 noiembrie 2017 16:23
Citește mai mult despre: fotbal olanda Schengen

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult