Condiţia lui Piţurcă: Dacă echipa nu câştigă campionatul, Mititelul îi cedează un teren

Victor Piţurcă vrea performanţă la Craiova cu orice preţ. Preţ pe care, evident, să nu-l plătească, ci să-l încaseze. Şi, pentru a se asigura că noua sa echipa va ţinti sus, i-a pus lui Adrian Mititelu mai multe condiţii. Piţurcă a mers pe principiul „ori câştigă echipa, ori câştig eu”.

Astfel, dacă Universitatea Craiova nu va câştiga campionatul, Adrian Mititelu va fi nevoit să-i cedeze lui Piţurcă un teren de 20 de hectare de la marginea Craiovei. Dacă totuşi echipa prinde un loc de cupă europeană, Mititelul îi va da lui Piţurcă un alt teren, de doar 2 hectare. De asemenea, dacă echipa va fi eliminată din Cupa României, Mititelul îi va ceda lui Piţi 30% din acţiunile clubului.

Singura clauză pe care Mititelu încă nu a acceptat-o (dar sunt şanse mari s-o facă) este legată de apariţiile televizate ale lui Gigi Becali: dacă acesta va mai vorbi de Craiova, Mititelul trebuie să scoată din buzunar până la 300.000 de euro.

Unii suporteri craioveni îşi fac deja griji, speriaţi de faptul că Piţurcă n-ar urmări decât să-i fure Craiova lui Mititelu şi să i-o dea lui Dinel Staicu sau, mai rău, lui Gigi Neţoiu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
28 august 2010 07:59

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult