Cristi Borcea a mituit nu doar arbitrii, ci și suporterii dinamovişti, ca să-i aducă pe stadion

Stenogramele DNA scot la iveală detalii incredibile despre metodele necurate ale lui Cristi Borcea. După ce ieri au apărut stenograme din care reiese clar că Borcea l-a mituit pe Vasile Avram, ca să obţină arbitraje favorabile pentru Dinamo, azi a apărut o serie nouă de stenograme, în care Borcea mituieşte mai mulţi suporteri ca să vină pe stadion.

Probabil disperat de lipsa de rezultate a lui Dinamo, Borcea a simţit nevoia să pluseze pe două planuri: bani la arbitri, respectiv bani la suporteri. Practic, fără mita primită de suporteri din partea lui Borcea, la meciurile lui Dinamo nu s-ar fi adunat niciodată mai mult de 100 de oameni pe stadion.

Dacă, în general, se spune despre microbiști că visează să aibă 11 copii, ca să-şi facă echipă de fotbal, apropiații lui Borcea spun că visul său este să aibă 15.000 de copii, ca să adune de o galerie care să umple stadionul Dinamo. Cu atât mai mult cu cât acționarul dinamovist n-are nici pe departe atâția bani cât să-și permită să mituiască suficienți oameni ca să umple stadionul din Ștefan cel Mare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
30 septembrie 2011 16:24

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult