Cristi Borcea despre eliminarea lui Dinamo: „Aşa a vrut Autostivuitorul”

Deşi Dinamo a pierdut aseară semifinala de Cupă jucată împotriva CFR-ului, Cristi Borcea nu a părut deloc afecatat de înfrângere: „Nu-i nici o dramă că am pierdut, se întâmplă şi la echipe mai mari. Asta e, aşa a vrut Autostivuitorul, să nu ne calificăm în finală. De arbitraj nu mai zic nimic, că vorbesc degeaba: eu spun, eu aud. Însă Autostivuitorul e sus şi vede!”

Întrebat cum afectează eliminarea din Cupă obiectivele lui Dinamo din acest sezon, Cristi Borcea a spus că deloc: „Dinamo are an de an obiectiv campionatul,  practic suntem condamnaţi an de an să câştigăm campionatul. Tocmai de aceea, cupa nu ne interesează. Pe noi ne interesează campionatul, nu cupa. Eliminarea asta chiar este binevenită, acum ne putem concentra pe campionat şi pregăti pentru Champions League.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
15 aprilie 2010 06:33

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult