De ce nu-l convocaţi la naţională? Un român a furat o minge în Copenhaga şi a driblat 10 poliţişti

În timp ce naționala României se împiedica prin apărarea adversă, cu starul Keșeru lovind pe lângă minge mai mult decât în ea, un român face senzație în capitala Danemarcei. Acesta a făcut instrucție cu polițiștii care-l urmăreau că furase o minge, trecând ca trenul pe lângă portar. 

„A pornit din capătul celălalt al terenului, unde se țin mingile de fotbal și cele de tenis. Elegant, agil, stăpânind tehnica mai bine ca Messi, a dribat fără probleme paznicii și cei 10 polițiști care au pornit în alergare după el imediat ce a trecut de poartă”, a explicat un cronicar sportiv care a urmărit cu atenție filmările făcute de camerele de supraveghere. 

Microbiștii spun că românul avea tehnică în regim de viteză și se descurca la fel de bine cu ambele picioare. „Un astfel de om ar fi letal în atac, cu condiția să dea și drumul la minge. De pasat, pasează, l-am văzut cum a dat o centrare lângă stația de metrou unui complice care a făcut rapid un stop pe piept și apoi a dispărut în mulțime ca o gazelă”. 

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

27 martie 2017 16:54
Citește mai mult despre: danemarca dribling fotbal

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult